luni, 20 iulie 2009

BNR va reanaliza, în ianuarie, normele de creditare a populaţiei

Banca Naţională a României (BNR) va reanaliza, în ianuarie 2009, împreună cu reprezentanţii băncilor comerciale, oportunitatea modificării normelor de creditare a populaţiei recent introduse, în condiţiile în care datele disponibile în prezent nu sunt relevante, a declarat prim-viceguvernatorul BNR.

"Vom reanaliza în ianuarie, pe baza datelor statistice din decembrie, oportunitatea unor eventuale adaptări a normelor pentru persoanele fizice, pentru a putea asigura flexibilitatea şi adaptarea la realităţile pieţei", a spus Florin Georgescu, la seminarul EU-COFILE, desfăşurat la Sinaia.

El a adăugat că efectul de temperare a ritmului de creştere a creditului în octombrie nu a fost determinat de introducerea noilor norme de creditare a populaţiei, ci de restrângerea lichidităţii disponibile pentru băncile din România, în contextul crizei financiare
internaţionale.

"Primele aprobări acordate băncilor pe noile norme au fost primite abia începând cu 15 - 18 octombrie 2008, deci băncile puteau da încă împrumuturi după normele vechi. Sunt încă bănci care lucrează după normele vechi, în condiţiile în care au întârziat cu depunerea variantei finale a normelor şi le-au adus la BNR după termenul limită de 6 octombrie. Efectul regulamentului modificat pentru creditarea populaţiei îl vedem abia din noiembrie", a mai spus Georgescu.

El a completat că, prin urmare, temperarea avansului creditului este legată de "situaţia lichidităţii în sistemul bancar
".

Ritmul anual de creştere a creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a încetinit semnificativ în octombrie, la 44,8%, de la 50,5% în luna precedentă, ca urmare a comprimării accentuate a împrumuturilor în valută, potrivit datelor băncii centrale.

Creditele în valută acordate populaţiei, care au avansat în ritm accelerat în ultimii ani, s-au comprimat în octombrie cu 1,2% faţă de luna anterioară, până la 54,39 miliarde lei
(14,86 miliarde euro) la valoarea echivalentă în lei. La valori exprimate în euro
, creditul în valută acordat populaţiei a crescut uşor în octombrie.

Ritmul anual de creştere a creditelor în valută acordate populaţiei a încetinit semnificativ în octombrie, la 74,4%, de la 86,7% în luna precedentă. În septembrie, valoarea creditelor în valută sporise cu 9,4% faţă de august.

Pe componenta în lei, împrumuturile acordate populaţiei au crescut în octombrie cu 0,9% faţă de luna precedentă - şi cu 29% faţă de octombrie 2007 - până la 41,38 miliarde lei (echivalentul a 11,3 miliarde euro).

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (BNR), Radu Graţian Gheţea, a declarat, pe 18 noiembrie, că bancherii vor solicita Băncii Naţionale a României (BNR) revizuirea regulamentului privind creditarea populaţiei, pentru a debloca activitatea de creditare ipotecară.

Regulamentul nr. 11 din 19 august 2008 - care a modificat şi completat un regulament mai vechi al BNR privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice - impune băncilor să solicite clienţilor fişe fiscale şi să stabilească diferenţiat gradul maxim de îndatorare al acestora.

Astfel, băncile analizează capacitatea de rambursare a clienţilor "pe baza unui nivel al veniturilor considerate eligibile de către împrumutători, care nu poate depăşi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior", se arată în regulament.

Niciun comentariu: