Mesajul transmis de Piturca inainte de meciul cu Serbia a fost ca jucatorii sa fie disperati. Din pacate pentru ei si pentru toata lumea, cel disperat a fost chiar Piturca, omul care trebuia sa fie cel mai calm.
Mutarile sale tactice a facut praf un meci care ar fi putut insemna trambulina de relansare a unei generatii aflate mereu in pozitie de start, start amanat pana si in ziua de azi.
Pe Costea l-a trimis din banda stanga in cea dreapta, pozitie cu care nu era obisnuit si asta s-a vazut, raidurile olteanului fiind toate in gol, acesta esuand in dese randuri in tusa. Codrea, un inchizator, l-a trecut in banda stanga, acolo unde se cer cu totul alte calitati de joc : viteza, dribling si centrare, pe cand Codrea este obisnuit mai mult cu tackling-ul, interceptia si pozitionare in teren. Cocis este impins din spate de prea multi ani si acesta a dat prea putin inapoi. Radoi la constructie s-a dovedit o carte necastigatoare.
Singurul mesaj care a reusit sa il transmita Piturca a fost intr-adevar, acela de disperare. Jucatorii au avut o disperare pozitiva, transformand-o intr-o determinare ce aproape era sa ii aduca inapoi in joc. Dar asta in repriza a doua, cand Piturca a mai indreptat din greselile inceputului de meci.
In vederea meciului cu Austria, ar fi bine pentru toata lumea, ca Piturca sa lase disperarea doar pe seama jucatorilor, si aceasta disperare sa fie interpretata intr-un mod corect, necesar unui joc aducator de puncte, care sa mai mentina in viata umbra de speranta care o mai avem la locul 2.
"Cand sportul nostru va fi cunoscut, poate nici eu nu voi mai fi anonim"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu