duminică, 9 august 2009

"Salariul minim ar trebui să fie cel puţin 800 de lei"

Liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, vineri, că salariul minim, în România, ar trebui să fie cel puţin 800 de lei, în condiţiile în care mulţi salariaţi apelează la serviciile de asistenţă socială pentru ajutorul social.

"Salariul minim pe economie ar trebui să fie de cel puţin 800 de lei, pentru că acesta este acum mult sub această valoare şi foarte mulţi salariaţi, aproximativ 800.000, care au salariul minim pe economie şi ajung să bată la uşile serviciilor de asistenţă socială pentru a primi ajutor social, deşi sunt salariaţi", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Dumitru Costin.

Potrivit liderului BNS, o asemenea situaţie "este o aberaţie".

Dumitru Costin, a anunţat astăzi , că BNS organizează, în 14 mai, începând cu ora 12.30, un marş de protest cu plecare de la Muzeul Ţăranului Român, pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Palatului Regal - Ministerul Muncii, la acţiune fiind aşteptate circa 10.000 de persoane.

Printre revendicările BNS se află păstrarea locurilor de muncă, programe
de muncă concrete, preţuri accesibile la produsele de bază pentru toate categoriile sociale şi menţinerea puterii de cumpărare a salariilor, precum şi măsuri privind educaţia şi sănătatea.

Salariu minim: 1.500 - 1.600 de lei


În urmă cu peste două săptămâni, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, a declarat că salariul minim, a cărui valoare este în prezent de 600 de lei, ar putea ajunge, după aplicarea noii grile de salarizare, la 1.500 - 1.600 de lei.

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declara, pentru Mediafax, că, începând cu 1 ianuarie 2013, va fi aplicabilă noua grilă de salarizare în sistemul bugetar, precizând că nu a fost avansată o altă dată
de aplicare a noii grile.

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, preciza că legea salarizării unice va fi finalizată anul acesta şi se va aplica de la 1 ianuarie 2010, urmând ca de la 1 ianuarie 2013 să fie aplicabilă şi noua grilă de salarizare în sistemul bugetar.

Niciun comentariu: